Parfum de profit | Și-a făcut o distilerie mobilă pentru ulei de lavandă

Culturile de lavandă au devenit niște afaceri foarte profitabile în ultimii ani, și tot mai mulți producători își fac loc pe piață în acest domeniu, plantând pe suprafețe tot mai mari planta atât de apreciată pentru parfumul ei.  Un clujean și-a creat chiar propria distilerie mobilă, cu care merge la producători din toată țara și îi ajută să obțină ulei sau apă de lavandă.

Pasiunea pentru lavandă în poartă pe clujeanul Ovidiu Matei prin toată ţara, de anul trecut, de când și-a construit propria distilerie mobilă, cu care merge la cultivatori ca să-i ajute să își valorifice culturile, scrie CityNews.ro. Investiția inițială a fost de 16.000 de euro, însă el spune că a meritat, pentru că închiriază distileria cu cel puțin 450 de lei pe zi.

”M-am gândit să o fac mobilă prin prisma faptului că e foarte scumpă și nu mulți își permit să își construiască o distilerie pentru o suprafață mică, de unu, două sau trei hectare. Au aflat mulți cultivatori și acum sunt rezervat cam pentru toată țara”, spune Ovidiu Matei, care urmează să meargă la Timişoara şi apoi în Olt, Constanța, în Moldova și inapoi în Transilvania.

lavanda_400

700 de lei, un litru de ulei de lavandă

Clienții se înghesuie să îi închierieze instalația, în condițiile în care un litru de ulei se vinde cu 700 de lei, spre deosebire de 50 de lei, cât costă un kilogram de flori uscate. Ovidiu este și un foarte bun autodidact. Când a început să construiască distileria nu știa prea mare lucru despre ce ar trebui să facă, însă a învățat repede pe parcurs.

Apa este preluată dintr-un rezervor și este băgată în generatorul de aburi. Când apa ajunge la fierbere, vor rezulta aburi care vor fi folosiți pentru distilarea propriu-zisă. Aburii ies de aici, din partea din spate. Uleiul esențial se eliberează treptat, treptat.

”Răcitorul în sine preia aburii împreună cu uleiul esențial de lavandă. Apa intră pe la baza cilindrului, va ieși pe la suprafață şi va efectua răcirea uleiului. Acesta condensează și va merge direct în separatorul de ulei”, explică Ovidiu cum funcţionează distileria mobilă.

În urma acestor pași rezultă două produse finite. Apa și uleiul de lavandă. Ele ajung împreună într-un recipient, unde uleiul se va ridica la suprafață, iar cele două mai trebuie doar separate. Din aproximativ 300 de kilograme de flori se pot obține între 2 și 9 kilograme de ulei.

sursa: citynews.ro